Alb și negru,
când scriu sufletul meu se preschimbă în umbre
și fiecare literă devine o sete de vorbe,
e sare printre rânduri și cuvintele sunt sculptate în pereți de sare
și e sete în portretele ce curg din uitare,
și în ochi se strecoară fum când plouă cu soare…

Cerul e plumb – se așterne și se coboară,
pe umeri se așează nu lumea ci Marea Povoară
și unghiile îmi sunt solzi de sare,
cu care macin stâncile și le mut din cale,
și norii adânci ce alunecă spre seară
se desprind din trupul fără picioare…

Alb și negru,
sufletul meu nu e nimic decât o stare…