Privesc seara în valuri și ating stelele umede,
ascult șoapte lăsate de spumă între stâncile singure – 
e o liniște zgomotoasă ce se așterne peste noapte
și briza rece răscolește nisip fierbinte…

Mă scutur de gânduri, 
mă golesc de forme,
pierd fragmente din Eul prescris;
liniștea devine adâncă,
nisipul rece,
stele statice,
stânci și mai singure…
Apa curge pe piele,
briza dispare,
încet,
tăcere…

Privirea alunecă peste stele,
sunt ochi ce coboară cu roiuri de pulberi ce urcă,
peste infinit plutește o părere…