Și care este rostul a tot ceea ce scriu, a tot ceea ce spun, a tot ceea ce „creez”? Are un sens mai profund decât acela de a încerca să impresionez, să arăt că sunt „altfel”? Uneori mi se pare că tot ceea ce fac e un mare și elaborat auto-sabotaj. Vine iar în gând întrebarea (doar îmi place să trăiesc în întrebare) neliniștitoare…ce e real și ce nu e real? Cum sunt eu atunci când se trage o linie? Sunt așa….eu. Mai probabil nici nu e atât de important cum sunt și ce sunt. E imperativ să mă accept, să mă iubesc pe mine însumi și să îmi fiu prieten. Cel mai bun prieten. Ca în poveștile cu adolescenți…un soi de BFF.

Ziua de azi a fost o zi pierdută după standardele sociale general acceptate. M-am trezit târziu. Am mâncat. Am făcut o baie. Am văzut două episoade din Dark Matter. Am mâncat iar. Am dormit. Nu am citit nimic pentru examen azi. Mă simt rău, mutilat, neliniștit, neîmpăcat mai degrabă. Iau un pahar cu rosé, pun o piesă de la Depeche Mode și încep să scriu. Ea mi-a dat mesaj în urmă cu vreo jumate de oră. Defapt mai multe mesaje. Îi răspund după care încep să scriu din nou despre viață, non-sens și alte răstălmăciri ale realității. Filosofie în gol dacă pot să o numesc așa. Fac filosofie de unul singur pentru că mi-e teamă să înfrunt realitatea care e mult mai simplă. Dar uneori, azi, mă simt ca un yoyo. Oscilez între aspectul de „a da bine” și ceea ce simt. Poate o să reușesc să ascund din nou vibrația asta sub un preș de afirmații fără de substanță care mi servesc periodic.

Adevărul, când sunt capabil să îl admit, este că am plecat în urmă cu vreo trei ani. Fizic nu, într-adevăr, doar sufletește. De aici și senzația de a fi sfâșiat din interior. Congruență. Nu sunt congruent… trupul și sufletul meu nu se găsesc în majoritatea timpului în același loc. Sunt deplasat, deviat; probabil că există o sumedenie de termeni care pot fi înșiruiți aici. Ah…trebuie să îmi revin. O să ies să îmi fac cumpărăturile săptămânale. Două palme peste față, o gură de apă rece de la frigider și…cumpărăturile, acum!