La vida es… un carnaval! Prima melodie ce îmi vine în gând avea versurile puțin diferite. Era o idee mai tristă, nu zic, utilă uneori, dar realist vorbind, depresivă.

Sunt la Milano. Am ajuns astăzi la prânz. E vorba de bilete cumpărate de multă vreme, pentru o escapadă inițial prevăzută în doi. Well, shit happens! Cât pe ce să nu vin. E întotdeauna primul instinct – să îmi iau jucăriile și să plec. Ei bine, nu și de data asta. Am mai pierdut concedii pe motive similare. Dar totul are o finalitate. I got the tickets so why not? Ei da, cu riscul de a trimite o undă de supărare pe meleaguri cunoscute… am evadat la Milano!!!

Am ajuns obosit după o noapte mai mult sau mai puțin dormită (ieri m-am mutat în casă nouă). Acasă am lăsat bagajele nedesfăcute în mijlocul camerei. Va fi timp și pentru ele; săptămâna viitoare. Am ieșit direct în oraș, inițial cu năzuințe culinare, ulterior prins de vâltoarea orașului am continuat să înaintez pe tărâmuri necunoscute. Fiecare colț de stradă, o nouă descoperire. Clădiri, oameni, muzică, o lumânare într-o biserică. Apoi iar, mai mulți oameni, mai multe străzi, mai multă muzică. Orașul acesta are pe lângă muzica vibratorie audibilă, o muzică fină, subtilă, înscrisă pe fețe, pe dale sure, pe frunze ce devin arămii, pe suflete și lumina vânzătorului de la alimentara atunci când te străduiești să spui câteva cuvinte în italiană. Și în felul acesta te îndrăgostești. De oraș, de oameni, de viață.

Iubesc să mă pierd în mulțime, să pornesc pe străzi la întâmplare și să descopăr inima ascunsă a unui loc. Iubesc momentul când găsesc o pictură pe un perete dosit de stradă lăturalnică. Caut mereu emoția noului și descoperind îmi spun că într-o zi voi reveni, alături de cineva, drag, căruia îi voi arata tot ce m-a fascinat vreodată.

Am găsit un butic într-o periferie, pe o stradă a cărui nume nu îl cunosc. Am vorbit engleză și am învățat italiană. Prochiutto, bufala, olive, pane și o butelie de Il Calepino… E o desfătare a simțurilor. Și am vorbit pentru întâia dată cu un om care s-a ridicat împotriva nedreptății. Mai mult a vorbit el pentru că are o fire guralivă. Dar nu a fost mai puțin agreabil. E un personaj interesant și e o plăcere să purtăm discuții erudite. Presimt că vom continua. Lumea e un loc frumos. Lumea e o nemărginire ce trebuie străbătută cu zâmbetul pe buze. Lumea e cea din urmă frontieră… și îmi amintesc de Frank Zappa pe care încă trebuie să îl descopăr….so many things, so little time…