Și dacă în romantismul meu nu e dragostea de vină,
ci prea multă dreptate,
și am scrijelit fantasme unde cuvintele sunt mute
izvoare, nu le-am lăsat să curgă
iar cu mâinile amândouă am rupt flori în noapte;
Cu ce inimă să vii spre mine
și ce inimă îmi rămâne
când încă spun o rugăciune printre zaruri aruncate
dar sunt nevrednic
și nu am fost vreodată
iar din teamă nasc himere și imposibile distanțe?