Bolnav
Blocat în lumina,
sunt bolnav de mine, de tine, de eu,
răstălmăcit de la sine, cuvântul
originar
mi-e departe și greu.
Și cu degetul de la picior
îmi încerc nemurirea
pe un idol de țarână, mereu,
îl stropesc și-l usuc.
Sunt bolnav de un paradox
netăinuit și mișcător
de-o sinapsă făcută cu mine,
păcătos și bolnav de om.
Urlă copilul
Urlă copilul din mine
și adapă cu ură dorința-i de viață
cu unghiile scobește în ceață
spre soarele cordial și rece.
E noapte în sufletul său
și stelele-i joacă o horă visată
e noapte și luna răsare
luminător al pasării Phoenix ce moare.
Urlă copilul ce sunt și dispare
în mulțimea ce aluneca agale
pășește înapoi lăsând a sa cale
și noaptea adâncește sufletul său mare.
E seara și e mai galbenă decât pare
ca o pisică își mișcă lasciva-i gheară
și gândul se oprește în pură nemișcare
dimineața ține fuiorul într-ale sale.
Urlă copilul uitat în valuri
răpit de zâne în castele de spumă
ca o scoică se zbate ținând în sine
efemeridă a existentei sale răspunsul.
E noapte și stelele uită să răsară
ci luna veghează într-o doară
un nume așezat pe o bancă afară
ce-i e visul unei nopți de vară?
Saga
E o poveste de dor ce-ți cânt eu acum
pentru toate ceasurile când uit să zbor
un memoriu adus descompunerii
răspuns la întrebările ce uit să răspund,
un elogiu fetei într-un cerc de ceară
o mână întinsa unei imense oglinzi venețiene,
și-mi deapăn ghemul, topindu-mă sub soare.
E o șoaptă închisa în sfera necreată
esență a vremii de sticlă încețoșată
o voce a ființei fără față
preludiu pentru o dragoste electroșocată.
Rugă în tempo lipsă
Ma rog idolului meu răstignit,
lemne și fiare răgușite devreme
sa-mi dizolve ceara nu doar din urechi,
hidos și găurit să mă arăt ție
omule de turta dulce –
dă-mi din sarea ta cât să nu pot duce
să-mi prepar o bucată de mare la ler.
Am un diagnostic imposibil de găsit
l-am pitit departe de mine și tine
e bolnav de cancer parafizicul meu logodit
organ operabil,
dar chirurgul doarme-n Tenerife –
a încuit în cufăr ceasul,
și-a așternut cearceaful pe-o bucată de nimic.
Am nevoie de un transplant de timp
și nu găsesc nici un donor,
mi-aș vinde un deget pentru o moleculă de vreme
dar piața e goala – sunt doar vânzători;
sufletul mi se chircește și cade însetat
doza zilnică e prea puțin probabil de găsit.
am nevoie de pilula de vreme
ca să nu fiu uitat, de mine, de tine, de noi.
Un tic-tac mai am și totul s-a terminat
nisipul a curs, cocoșul e decapitat
fularul mi-e roșu, mănușa roșie, și ochii ar vrea –
o oglindă pun în față
ma înec în ea,
de acolo mă privesc stângaci; stângaci devreme.
“Iată-mă”
Exitus este începutul acum
m-a părăsit inspirația și mi-a spus –
drum bun!
Eu am întors în ușă cheia
și-am așteptat să ard,
iar focul mă blestema să rabd –
sa privesc continuu animalul alb
să-i prind chipul și-n urlet să ma nasc.
Inot in universul meu restrans
parte a unui zeu plapând
fără să văd, fără să aud, fără să simt –
sunt înainte de cuget și nu am nici un gând.
“Iată-mă, exist!”, iar el ma crede surd.
NOI
Oglindirea mea-n oglinda,
te privesc și ieri și azi și mâine
ești tu oare eu,
sau doar o născocire a minții mele?
Te vad în geam pe autobuz,
în bălțile murdare
în atingerea-nghețată a apei neclintite,
în reflexia fidelă a fluidelor tale…
Cine ești străin de mine
mă tot urmărești,
te caut, tu mă găsești
nu te cunosc, ce dorești?
Și eu și umbra mea și tu și el,
toți împreuna ne-nsumăm și plus și minus
și radical și integrală în unu;
de-a pururi toți și azi nici unul.
Cine ești prieten drag,
necunoscut iubit reîncarnat în ciob
ce ma privești nepăsător –
o să fii tu oare al meu de-acum?
Te văd și ieri și azi și mâine,
același altul tot mereu –
un fular tăcut
și-o privire sidefie.
Don’șoara
Sărut mâna don’șoară
așezată pe o coală,
în fața neprivirii mele goală…
trebuie sa fiu corect;
vocea ta neauzită mă-nfioară –
sunt timid
și mă topesc de zâmbetul candel,
nefidel și ticăit,
don’șoară, nu-i nimic!
Nord, in gand
Era dimineata,
el plangea spre nord
si frunzele cadeau in gand;
umpleau fantana de viata
incet, incet, in jos, arzand –
ardeau cu flacara, in gand.
Era soare,
el aluneca spre nord
si iarba-i mangaia cararea;
isi adapa intransa incoltirea
caldut, caldut, in jos, sapand –
sapa-n cenusa ei, in gand.
Era amurg,
el obosea spre nord
si trunchiu-i sprijinea-nserarea;
isi mocnea intransul departarea
incet, caldut, in jos, sufland –
sufla-n pumnul sau, in gand.
Era noapte,
el zbura spre nord
si florile-i cresteau in san;
spalau izvorul de albeata
rece, repede, in jos, curgand –
curgea cu flacara, in gand.
System Failure (for fun)
Am vazut o poza,
cu umerii lui Mada
erau atat de goi ca i-am luat acasa
i-am scant de virusi
si le-am dat un zoom de paine.
Vai de mine mai Raducu
ce ma faceam fara tine
caci uite fata asta vine
si intru-n stalpi cand face ping cu mine..
Firewall drogat si beat,
unde esti acum cand am nevoie,
vrei sa frec Samba pana face BEEP
ca sa dau de tine?
Portul UDP e inundat – un DoS pesemne –
TCP-ul de mult e stricat
si Mada cu radmin-ul ei
imi supraincarca swapul.
Ah voi umeri goi ce m-ati vrajit odata
tradatorilor, suteti de fata –
oh Mada nu-mi inchide si consola
vreau macar sa stiu cum crap.
Un segmentation fault e pe drum
se prabuseste interfata
si antivirusul racneste:
“system override; Mada virus found!”
Dorinta delimitata
Soarele rasare peste cearsaful meu
si vantul bate verde
slabindu-l pe nenea de pe genunche
Hahaha, rade o zana leganandu-se
de-un sfarc –
Hahaha…
si vad fluturi zburand in paradis
sunt negri;
oh Doamne, e totul doar un vis!
Fantana din buric a secat
si tremurul s-a mutat undeva mai jos
la subsol..
in pivnita la Harvard
cu tehnicianul ratat
– de ciuma.
O rasai curcubeu din fantana vietii
inunda-mi mintea si sufletul
cu aroma carnii, de oaie rasa
gateste-mi un deget
sa-l mananc ca un cojac dupa masa
intr-o societate aleasa… –
tu zana pleaca acasa!
Teorema Ghezzi
Imi duc pe brate
sufletul cazut sub masa
calcat de degete de vata
cu full in maneca si ac la cravata,
sa-l pun un patul nefacut de-acasa
lasat la voia intamplarii,
ca sarutul dulce de buza insangerata.
Imi duc in brate
o butelie desfacuta cu-a lui Dynois mireasa
ce-mi rupe coastele deodata
si ma lasa tanara si inerenta
inermului castel de noapte
sa inchin din sticla nevirgina,
de la picioarele muscalului de piatra,
o dulce moarte a ratiunii – toata.
Imi duc legat de brate
tanarul prostut si-o soata
indulciti de fluidul mamei Geea;
inecat e el de glanda sa
– vacarul face schimb cu vaca –
stejarul este rasturnat
si Luci sta pe un nor, avariat
– cutitul rupe buzele fecioarei!
Calatorie in netimp
E astazi maine
si Celalalt nu a abdicat –
se ineaca in ape arinse de
pasiunea ultimelor note.
Bizar, in ziar e trup de zarzar
si ars e dominoul de sub roza,
o mutatie de celuloza
la prova descantecelor Zeitei..
“O Dara suna-mi revenirea”
dintr-un aztazi maine,
de crengile tale sa ma agat
cautand orologiul pierdut,
in neasemuirea beltilor senine.
Lespede ce umbrele o joaca,
in siliciu nedumerirea imi ingroapa
ca-ntr-un maine astazi
nebunul sa atace
podul ce leaga ratiunea.
Astazi maine ma intorc acasa
prin ziua din oglinda opaca
cu pocalul desert si un buchet de roze
si ploaia imi uda crestetul in gluma –
e maine azi si e toamna..
Iubire fara Keya Solo
Iubesc;
iubesc surasul tau
si mangaierea ta o iubesc
iubire e iubirea ce-o iubesc
si mangaierea ta o iubesc
iubesc surasul tau
Iubesc;
iubesc sarutul tau
pe crestetul gradina
albastri ochii tai pe vaile-mi fluide
spiritele-ti crini pe muntii-mi umeri…
Iubesc iubirea inocenta
cu o inocenta inima cenusa –
stau intins, revelat de ficele tale
si viermi imi sapa trupul vietuit,
“Luati mancati si beti, aceasta e
iubirea voastra”,
si sufletul s-adapa intransa,
sadit in crestetul gradina;
Iubesc sarutul tau
Iubesc..
Nasterea poliversului
Supa e fierbinte.
Si lingura asteapta sa-ti arunci unghiile –
– inainte;
sa indulcesti licoarea ce te framanta,
in blidul de tarana
sa versi un strop de vodka sfanta.
Oh, tu Silas,
lasa de-o parte
lacul ori mina sarata
– primeste salba veche, uscata;
lasa asinul sa urle.
Si unghiile crapa,
de-o dragoste uitata –
din ale lor seminte se naste aceeasi viata
“Mais je suis un autre..”
materie splata:
Supa e gata!
Oda soaptei
Inger palid tu ma-n valui
in nemiscarea ta intru-totul,
urma soaptei ratacite
pieptul sa-mi razbata.
Urlu-n liniste, tacerea,
unei herghelii de frunze
licar de-asonanta
privirea sa-mi strabata.
Inger palid… chip de demon
al firavei constiinte,
unde zace oglindirea
ternei tale nefiinte?
Instigare la independenta
£ôŦÆ! Sa ma schimb,
sa devin o iluzie a ceea ce sunt
un demon ce incatusat tine
ingerul din transul
Voi ma distrugeti in piese
ca jocul sa nu poata incepe-
puzzleul e un domino cazand.
Mai unde e un loc liber
pentru o statuie de ghips?
Unde sa stea un spectator pal
de un spectacol volatilizat?
Incotro sa plece o generatie
nedorita de-ale ei progenituri?
Voi cereti dincolo de trebuinte
uitand realitatea sumara;
de el, de mine, de ea,
de un trei imprecis conturat
care nu se mai indreapta.
Pace nu voi gasi cu voi,
ce iubiti dinainte de a va naste
ce vorbiti fara de pata…
-o limba ce nu ne cunoaste.
Vocea artistului
Voce de scena,
taxata de timbru
masina gaurita de oprit cerneala
statuie isteata cu ceara topita
lapte si miere,
dar stanca amara;
Caravana e fara camile
si muza sinucigasa
o lupta intre zi si morala,
ca vanatorul de pe strada.
Piata e goala,
si pianul fara clape
ragusita e vocea din amfiteatru
si piatra asculta;
rece de foc, gheata de abur,
flori de liliac
rasar in gradina,-
dupa grindina.
Apa seaca o beau
la berarie in mansarda padurii
printre arici verzi
si fluturi carmin;
Vocea e surda,
aristul nebun.
Buna dimineata (Inocenta pierduta II)
Buna dimineata soare,
vise placute luna,
si impreuna cu tine o groaza de stele –
oglindirea fugara a formei perfecte:
o floare rebela.
Buna dimineata azi,
noapte buna maine,
si odata cu tine concepte de vise –
filozofia fragila a fiintei eterne:
speranta…
Buna dimineata tie,
noapte buna lume,
si zile inodore
si povesti cu zmei si zine;
noapte buna, puiule de om.
Inocenta pierduta
Ale mele lacrimi adanci
pateaza neaua maculatei inocente,
ca neguri gaurite de-un penel cromat,
oprind si timpul sa asiste
la agonia ultimului schit.
Gandul nu mi-e vorba
ci un demon ma framanta;
ce din tulburi ale constiintei vremuri apuse
ma impinge cu bratele-mi deschise
sa-mi pierd sangele sub cruce.
In lumina vesnicei scantei
ce ochii-mi par a pierde
calea si destinul zarea n-o rasfrange –
ostile-mi se lupta,
fiinta mea e-ngenuncheata.
Dar pasul mulcom se destepta
sub pamantul ce se sfarama,
renascut de-o nalucire a improbabilei chemari
auzu-mi se ascute,
cand, vad lumea ce se-ntinde – tacuta, surda.. muta.
Unicus existentialis
La poarta raiului bate
un drum de frunze uscate
ce picior sotanc il calca
lasand zare incet sa vada
cautand norocul sau si linistea pierdute,
peste belti uscate si pe sub
batrani si tineri loviti de-a fulgerului
electrica soarta,
printre balarii pline de pungi si sticle
si trunchiuri ce au forma de om rezemat,
peste pietre mari de unde a cotit apoi
si povarnisuri ab-rupte de lume
prin vai lipsite de soare
si vagauni private de adierea vantului,
spre gorunul cu bratele deschise
unde atarna doua franghii
de curand sau mai demult retezate.
Tremurator pasul nu se opreste
ci cauta locul unde
trupul istovit sa si-l aseze
sprijinindu-l de obscure metereze;
cauta prin iarba grasa,
pe sub pamant, in subsolul inundat,
in suvoi de ape nestapanit
pe carari umblate de alti
in ganduri sumere,
in amintirea unei dimineti.
Ploaia se scurge pe talpa
si cizma e tensionata,
elanul i-l opreste in fata vinului in care se caieste,
se leaga de copacul crestat
si ii cere ajutorul,
dezamagit si dezgustat de lume
ca al lui cuget sa i-l aline
de ramurile-i suple sa i-l anine
ca trasaturile-i fine sa devina perene
schimbandu-si entitatea cu o sculptura in carne
ca paru-i blond sa creasca in iarba
si pieptu-i supt sa cante vremea;
“Da”, raspunse verdele,
si isi recapata vitalitatea
sangele tabaraste in el
si ochii-i lucesc metalic
caci subit a gasit un rost,
gri, putred si neaost
pasul loveste poarta increzator
rasucindu-i cheia de humus:
“Unicus existentialis memento vivere!”
Trezirea la irealitate
Trag jaluzelele
si nu mai privesc
in afara egoului meu,
ma analizez la rece
si caut sa aflu raspunsul la limita de timp.
Apas pe buton
si totul se lumineaza,
peretii maculati se sterg
imi dau seama unde sunt;
nu mai e nevoie sa alerg,
pentru amintireile ce mi se sterg.
Calc in gol
si apa ma inghite,
ca sa ma aseze pe banca alaturi de o Mab uitata,
ce nu-si mai cunoaste trecutul
presarat cu pietre regale;
imi spune de o sabie si de
un urias adormit –
eu nu o cred, e prea mult si real
ca sa inteleg.
Adorm pe banca
si ma las dus pe val
spre adancuri antice, spre malurile Tebei
unde o mama ma asteapta
sa-i sterg lacrimile neascunse;
spre nisipul din Nil
in trupul caruia o regina tace;
la o corabie solitara
pe o mare de smarald, unde
sirenel cheama sortitii la moarte.
Visez un fluture
si zbor odata cu el
din petala-n floare in gaura de broasca
ce frange oscioarele tanarului cocon.
Privesc oglinda
dar nu vad nimic fara de lumea
ce pana acum se ascundea;
in spatele ochilor mei,
si din care evadez acum ca o cunosc
si la cealalta tanjesc sa ma intorc iar.
Ridic pana
si las sa curga cerneala
cuget mai mult cu o secunda
si nu sunt hotarat
daca sa sting lumina –
mai bine nu: pun punct.
In dulcele stil modern
Vreau o unda de iubire
si nu stiu daca Nagasaki ar fi indeajuns
sa rivalizeze cu galopul sangelui meu
caci am surpins o imagine a ta,
fara contur.
Fotonii se lovesc de chipul tau
si il reflecta in mucegaiul privirilor mele,
vad in ochii tai un bloc de piatra
si in faptura ta,
nimic mai mult decat o dugheana cu igrasie
unde ti-ai ros unghiile.
Adulmec urma ta,
precum lupoaica isi cauta prada in noapte;
nu e aroma strugurilor copti,
nici betia vinului,
ci e sublim si acru parfumul florilor de vita
ce ma inlantuie
intr-o incercare ucigasa de a ma pierde.
Nu imi amintesti de ceva anume
si doar praful de pe mobila
imi spune sa nu uit de tine,
ca e o intrecere, cu, sau fara, medalie
iar invingatorilor nu le pasa de invinsi
cum unui dentist nu-i pasa
de prevenirea cariilor.
E o lectie ce de mult o tot invat
ca in umbra reflectoarelor
se ascund zbucium si ingratitudine
iar partea cea mai surescitanta e
matematica intuitiv mascata
care cunoscand-o m-ar ucide
insa fara de care n-as exista.
E o poveste fara auditoriu
ci doar cu o sumedenie de personaje,
dar nu femei si barbati,
nici Don Juani si Lolite,
dar fetite si pustani,
crescuti fara masura.
Vis absurd
Lumanarea din fata oglinzii imi intuneca drumul
si imi lumineaza pasii in noapte
inot prin hatisul plin de soapte
unde Lethe impinge o barca pe benzina
albastra parand geana ce se inchide
in spatele lui Adonis
zdrobind oale de aur
din cocioaba de pe nori.
Soarele isi intoarce privirea
lasand pe Diana sa ma hipnotizeze
pe malul Atlantidei ce singura stapaneste
intre patru ochi de lemur
cu sucul amar plin cu miere.
Cronos mi-arata doua
cazut la stramtoare de canapele,
templul plin de pagani ingenunchiati
unde Mercur jefuieste o batrana
in timp ce Ra ii arde suflarea
ce gheata arunca.
Dar de logodna Aurora-mi face fiinta ei boreala
ce Ares o ucide tot timpul
in groapa de sticla verde
stand de vorba cu Iona in jurul focului de corabii
ce calul tradeaza prietenia
in fata coloanei nesfarsite
se da un dineu la masa tacerii
si viitorul atarna de balamalele portii sarutului.
Pe dunele spulberate de respiratia Fathimei
caut locul din inima mea
ascuns la radacina batranului copac
de langa cupola veche,
unde gandurile stau de straja
asteptand pe doamna lacului
in regatul umbrelor,
cazute in abisul unei gauri de vierme.
Deasupra capetelor venele mi se umfla
privirea abia zareste ochiul
ce peste toti priveste
zarea ascunsa departarilor
o coroana de piatra
aruncata la picioare de titanii ferecati
cheia adancurilor sparta in pulberi
ce vointa tacerii ascunsa
apasand pe buton lumina se aprinde
si sunt inapoi pe patul din camera.
Declaratie
Vreau sa te tin de mana,
(pe tine pronume dislocat)
sa simt cum se aseaza electronii
si ma incarc pozitiv, strat, cu strat
pana ce carbonul structura si-a schimbat.
Degetele tale sunt criogenate
si trupul tau e disecat
si un deget l-a mancat un sobolan de biblioteca.
In ochii tai pe jumatate inchisi
nu vad decat intuneric
si pe buzele tale un suras crispat.
O mana e intinsa pe langa tine
si cealalta sta pe picior
lasand sa se vada prin pieptul sfaramat
un plaman.
Te privesc si te iubesc, in frumusetea ta cu totul
ma ridic si te sarut,
eu suflet singuratic, iesit din trupul blestemat.
Razboi saga
Sunt doar eu si razboiul meu
singur impotriva intregii lumi
si nu e nici o dovada
nici o agentie secreta
care sa ma poata informa intru-catva.
Cu o bata stau impotriva mitralierelor,
sunt razboinicul ce umbla
prin templele antice ale unor zei necunoscuti,
cautand elemente, gasind nimic.
Cu mainile in foc
ma spulber ca o dorinta pierduta,
imi pierd forma,
nu pot sa vad, pot sa aud.
Praful rade
in timp ce ei fug impotriva departarilor
impuscandu-se si omorandu-se intre ei,
soarele rasare peste mine si peste cadavre
si ploaia spala mainile acelora care nu se mai tem
sa viseze departe de casa.
Printre serpi veninosi trec
si-mi sparg cauciucurile de la trotineta;
Medusa ma priveste si-i ingheata sangele in vene de fericire
constat decesul si tai franghia
si-n ochii lui vad intreg universul.
Flacari ard sub picioarele mele
si lanturi ma tin agatat sa cad de la gat;
paginile sunt numai cenusa
si ajung pana in vinul
contelui de Sade ii strang mana
in timp ce ei nu-si pot lua ochii de pe mine
stau jos si accept sa treaca
timpul numarand pana la zero
inot in Justine-ul placerii crescande
si sunt doar eu si razboiul.
– dar nu mai e razboiul meu –
Lasa-ma-n pace
Fulgera coiotul ce urla pe deal
si arde pamantul cenusiu
pe care nici soarecii nu-l calca,
o mana plina de trenzistori,
a carui suflet e de sticla opaca.
Se da sfara in lume la fiecare colt de deal
si scormonesc ei pamantul
dupa locuri cu zmei si zane
prin padurea de scaieti de rang nobil
se amesteca spuma cu laptele
si rasuna glasul celui de-al sapte sute saptezeci si sapte-lea.
Cauta in rauri, pe funduri casalotul
in apa uscata ascunde zarea
pe fructul negru al ierbii si ziua de ieri
intra in adanc orasul de creta
se crapa ochii strajerului de dimineata
si din toate partile zbiara:
“Lasa-ma-n pace”
Dificultate de exprimare
Sunt inapoi in primitiv
si Cerber ma sparge in bucatele
Nu am nici un loc unde sa-mi sprijin capul
caci Styxul m-ar inghiti cu totul
sub gheata ce-l acopera.
Sunt inapoi in subconstient
si jocul viselor imi inlatura peisajele.
Sunt ars de voltajul ridicat al neuronilor
a caror sinapse vreau sa le rup.
Sunt inapoi in astral
si Atlas incearca sa ma pacaleasca
incalec pe cerbul de aur
si a sagetatorului sageata o infing in gatul leului.
Cain si Abel ma privesc dispretuitori
in timp ce pasarea Phoneix ma ridica din bratele fecioarei.
Sunt inapoi in casa minotaurului
si fur aripile mesterului
dar razele lunii imi topesc zborul
si cad in fieraria lui Vulcan, care furios
ma arunca in iazul fara fund
si ma trezesc in imparatia lui Neptun.
Sunt inapoi in pestera fetelor
si spal podele calcate de lume
cu sabia in mana conducandu-mi armatele
in lupta cu morile de vant.
Pisoiul Murr imi pune piedica
si ma vad fata in fata cu Sfinxul
calarind o capra neagra si rupand flori de colt
nisipul se misca si alunec inauntru
unde soferul ma asteapta sa pornim spre Luna.
Sunt inapoi in ghiveciul cu flori
aruncand priviri patimase
ma ascund in spatele geamului
cand in oglinda imi vad visele.
Narcis se stramba la vederea apei
si ma intalnesc cu fratele meu
la izvorul frunzelor rosii.
O cheama Edith sa intre in casa
catelul din vitrina ce costa prea mult
lumina opaca din piata goala.
Sunt inapoi in pielea albastra
cu oile cantand la saxofon
balada rockului ud
caut pacatele lemnelor arse
si Cerna-Voda ma pune pe tronul
a carui putrezeala atarna usor.
“-Lo..li-ta, ce zici, bem o bere?”
Un Jurnal Neverosimil 