Tot ce a rămas e scris pe o carte poștală ce nu a fost trimisă,
e tot ce am de preț și tot ce voi fi avut vreodată,
o poveste cu copii ce au uitat că există
și vise cu Alice și Rose cea uitată pe o planetă îndepărtată –
am scris demult când ochii încă știau să vadă
un cuvânt ce singur e cheia pentru o nouă viață…
iar când uriașii pleacă trupul lor se sfarmă în praful serii
și gândul naște poezii și sufletele se întorc acasă,
și rochia ei roșie e o amintire dragă
la fel ca fiecare dans din ziua când timpul reînvie…

Și sunt orb așa că am să închid ochii
și poate în beznă am să înțeleg și am să-ți aud glasul,
când vei veni să mă întrebi ce au devenit visele…
și în noaptea lungă sădesc o chemare
că de e să pier, Doamne, să pier înainte de uitare,
să rămân cu dragostea în suflet și visul scris pe frunte,
să alerg încă o zi cu Alice în luna lui martie –
Rose, am să mă întorc acasă…