Și când soarta crudă în judecata ei firească,
va fi să-mi curme zborul fără să sădesc o șoaptă
și norii de credință au să-mi fie scări spre vămi necunoscute,
când pasul meu devine mut și lasă urme neîncepute,
aprinde seara o stea în nesfârșitul plin de flori,
ridica-mi trup de ghindă la răsărit de un izvor
și așterne într-însul dorul și-n brațe-i uită un fior
și am să mă întorc mereu, cu Soarele, în zori…
Are you the hunter or are you the prey,
black and white dreaming come unfold my way…
It’s an old smoke rising from the hands of the one,
a pipe where she lights intentions of all kinds –
the lady in the air is pouring down a mirror in the fall,
you look deep and do seek your soul,
her hand is letting ash and the steps turn out small
and in the convent she mumbles to the pastor to confess,
to close all the eyes she follows from the past
and the hunter leans to catch the game,
and hang that catcher on the wall –
the days are short and the night shall fall…
Un Jurnal Neverosimil 