I never were a giant carved in stone
hands and eyes and bones, everything is live and bleeds,
in the darkness I am cold
I need daylight to survive and love,
and here I stand
in my bare skin I’m a mirror to the past,
will you take a look
to all it’s been and all I was…
I grew up on the desert’s shore
and holy water was all my sisters wore,
I kissed them all goodnight
all at once and one at a time
and wrote letters to my Gemini,
dear Stephan, will it ever pass this night?
All the faith I had is buried in my heart,
I met not one to swore by life
no living soul to ask me for a goal,
and the morning comes so fast
I still dream the day that was
long before I gave my love to all,
and yet I am
parts and dreams and hopes of all the ones I’ve kissed…
Și care este rostul a tot ceea ce scriu, a tot ceea ce spun, a tot ceea ce „creez”? Are un sens mai profund decât acela de a încerca să impresionez, să arăt că sunt „altfel”? Uneori mi se pare că tot ceea ce fac e un mare și elaborat auto-sabotaj. Vine iar în gând întrebarea (doar îmi place să trăiesc în întrebare) neliniștitoare…ce e real și ce nu e real? Cum sunt eu atunci când se trage o linie? Sunt așa….eu. Mai probabil nici nu e atât de important cum sunt și ce sunt. E imperativ să mă accept, să mă iubesc pe mine însumi și să îmi fiu prieten. Cel mai bun prieten. Ca în poveștile cu adolescenți…un soi de BFF.
Ziua de azi a fost o zi pierdută după standardele sociale general acceptate. M-am trezit târziu. Am mâncat. Am făcut o baie. Am văzut două episoade din Dark Matter. Am mâncat iar. Am dormit. Nu am citit nimic pentru examen azi. Mă simt rău, mutilat, neliniștit, neîmpăcat mai degrabă. Iau un pahar cu rosé, pun o piesă de la Depeche Mode și încep să scriu. Ea mi-a dat mesaj în urmă cu vreo jumate de oră. Defapt mai multe mesaje. Îi răspund după care încep să scriu din nou despre viață, non-sens și alte răstălmăciri ale realității. Filosofie în gol dacă pot să o numesc așa. Fac filosofie de unul singur pentru că mi-e teamă să înfrunt realitatea care e mult mai simplă. Dar uneori, azi, mă simt ca un yoyo. Oscilez între aspectul de „a da bine” și ceea ce simt. Poate o să reușesc să ascund din nou vibrația asta sub un preș de afirmații fără de substanță care mi servesc periodic.
Adevărul, când sunt capabil să îl admit, este că am plecat în urmă cu vreo trei ani. Fizic nu, într-adevăr, doar sufletește. De aici și senzația de a fi sfâșiat din interior. Congruență. Nu sunt congruent… trupul și sufletul meu nu se găsesc în majoritatea timpului în același loc. Sunt deplasat, deviat; probabil că există o sumedenie de termeni care pot fi înșiruiți aici. Ah…trebuie să îmi revin. O să ies să îmi fac cumpărăturile săptămânale. Două palme peste față, o gură de apă rece de la frigider și…cumpărăturile, acum!
I used to dream
I used to run from past midnight to almost nine,
I used to laugh
I used to dance from this corner to the stage,
and then she came
and there she was like fire burning in the rain,
she took a star and made it fall writing sparkles on my soul
and the way she pressed her cheek made me go into the deep,
I took her hand and changed the pace
left the year behind and start to race…