Am pictat la așternut de seară
condurii tăi cu talpa măslinie și luna presărată în geam,
în linii uniforme am unduit o apă
să zăbovesc în brațele-i doar nuferi-gânduri
și torțe roșii într-un lan din veșnicie…
Plouă peste oază și stoluri curg în mare
nimicul se adună și e o sete care doare
când din țărână crește iarbă și din iarbă nasc stejarii
durează-mi Mare temelii din stânci cu tâmpla albă
și-mi sculptează tu Iubito sufletul din sare…
Vino-n vis cu mine în noaptea cea mai lungă
să răsărim necunoscuți în calea de pe urmă
să-ți scriu ochii în poezii și piept în florile de viță;
oare mai răsfoiești tu stele aprinse peste zare
și insule din zile cu misterul șoaptă temătoare?
Un Jurnal Neverosimil 