Category Archives: Pașii spre fericire

Celei ce nu știu

Posted on by

necunoscuta

Am trăit decenii și am iubit stihii,
dar de e scris în stele, sigur ai să vii,
cine ești Iubito, oare tu o știi?
într-o dimineață vom fi din nou copii…
Părul tău e rupt din soare,
și ochii tăi sunt vii,
sărutul tău îmi naște gânduri ce nu știu,
cine ești Iubito, cine sunt și eu?
veșnicii romantici și tineri demizei…
Din ale tale brațe visele se nasc,
și glasul tău sădește emoții și nu știi,
vino lângă mine, Iubito ai să vii?
să fugim în lume, să scriem poezii,
haide mai aproape, dar spune de nu vii…

Who needs a name

Posted on by

dancing_in_the_dark_by_tboersner-d70no5e.jpg

Who needs a name for beauty,
who needs a word for things to come?
we take them in our arms one at a time
and I write poems on golden leafs that fall,
fragments of a chapter that is yet to see the day
they float like shadows on the mirror of a lake,
who needs a name for kindness,
who needs a word for falling stars?
let’s wonder in the shinning
let’s climb a whipping tree in flower
let’s build a house with dreams,
and the sixty steps to wisdom,
we are going to walk one by one…
who needs a word for wonders
and who needs a name for the future
that’s written all over our souls,
that’s made up of our choices,
who needs a name for things we can’t control…

Elegy in the dark

Posted on by

This evening dearest friends, this night I’m rolling forward,
eyes are prisoners of mornings past, they’re gliding backwards,
and these hands are bound to touch the heart of passers-by,
let them stars be shining and laugh your time away…

I stood by the cross with my feet belonging to the wind
and the ghosts of days to come were a revelation I denied,
“Hail!” to my Savior that gave his blood for me to live,
and poured in me his words so my thirsty mind could feed…

Awake at midnight I dream a small blue house with a garden,
the fences down, the blinds wide open and no keyholes to be seen,
Promise me we’ll read stories and write poems to the kids
Promise me, promise me, never let me down again…

Teama

Posted on by

Ne ascundem la plural de teama de singurătate,
ne lăsăm în valurile care curg spre țeluri nevisate
și cu inima bătând pe ritmuri vechi și copiate,
am ajuns să și-ndrăgim teama de singurătate…

Și de la plopii din Iași pâna la masa de sub munte,
nu e cale să răzbată, nici peste râuri nu e punte
și din strofele perfecte curge sevă peste soare,
lungi troiene de răbdare peste orizonturi goale…

Din teamă năvălește viitorul,
castel din temătoare cărămizi ce ascund misterul,
și am trecut sub poartă să îți fur sărutul,
sclavi rebeli și nesupuși ai fericitelor momente…

Vorbele de căpătâi

Posted on by

1316

Și când soarta crudă în judecata ei firească,
va fi să-mi curme zborul fără să sădesc o șoaptă
și norii de credință au să-mi fie scări spre vămi necunoscute,
când pasul meu devine mut și lasă urme neîncepute,
aprinde seara o stea în nesfârșitul plin de flori,
ridica-mi trup de ghindă la răsărit de un izvor
și așterne într-însul dorul și-n brațe-i uită un fior
și am să mă întorc mereu, cu Soarele, în zori…

Levant

Posted on by

7850659b461ef706322144a608f2ebae

Vino din Levant mireasă, dragoste aprinsă, falnice stihii se lasă
să îmi fii părtașă la dulcea nebunie și frate în pașii de viață,
conduri de stele înaripate și rochia din viermii de mătase
și pieptul verde limpede și ochii de cenușă fără de păcate –
ți-am văzut privirea la apus de soare și cuvântul încă nerostit,
vino din Levant femeie să fii a mea mireasă…

La răsărit de infinit în ceasul semănat de umbre am să vin
cu sufletul sădit în rădăcini de stâncă și inima oglindă,
din durere am să nasc speranță și norii au să ne spele –
o ultimă spovadă pentru cei străpunși de neguri rătăcite,
și am să-ți dau suflare pentru zilele de dor și nopțile de veghe
și legământ va fi sângele vărsat și un inel de fapte!

Testament no. III

Posted on by

The gentle touch of the waves

Tot ce a rămas e scris pe o carte poștală ce nu a fost trimisă,
e tot ce am de preț și tot ce voi fi avut vreodată,
o poveste cu copii ce au uitat că există
și vise cu Alice și Rose cea uitată pe o planetă îndepărtată –
am scris demult când ochii încă știau să vadă
un cuvânt ce singur e cheia pentru o nouă viață…
iar când uriașii pleacă trupul lor se sfarmă în praful serii
și gândul naște poezii și sufletele se întorc acasă,
și rochia ei roșie e o amintire dragă
la fel ca fiecare dans din ziua când timpul reînvie…

Și sunt orb așa că am să închid ochii
și poate în beznă am să înțeleg și am să-ți aud glasul,
când vei veni să mă întrebi ce au devenit visele…
și în noaptea lungă sădesc o chemare
că de e să pier, Doamne, să pier înainte de uitare,
să rămân cu dragostea în suflet și visul scris pe frunte,
să alerg încă o zi cu Alice în luna lui martie –
Rose, am să mă întorc acasă…

Plimbare la mijloc de lume

Posted on by

Plimbare de-a lungul unui mijloc de lume,
muzica îmi scaldă sufletul ca marea când se sparge cu spume,
și ultimele raze se joacă printre brațele de piatră,
apusul e o oră de magie,
și ce caut în dimineață se prelinge printre note,
coarde și lumină pe pavajele romane,
hrană pentru suflet, e o poveste fără cuvinte…

Degete înghețate dansează pe un tempo personal,
și din chitara lui bej se ridică aburi plini cu amintiri,
hrană pentru suflet, fabulă fără secrete,
pe undele lui dansează visele de gânduri
și umbrele întârzie să se așeze,
într-un mijloc de lume, la o intersecție cu toate…

Seara

Posted on by

RAINY WEDDING by Leonid Afremov

Și dacă aș scrie o poezie pentru seara nunții mele,
aș sculpta-o în ajun de răsărit de legăminte
cu cerneală vie din paharul ce-l închin la rugăciune
și așternut i-aș rupe pagini dintr-o carte fără vreme,
cu versul roșu și cu vorbe împrumutate,
glasul meu ar naște muguri pentru zorile curate…

Și de-aș scrie o poveste pentru paznicii de mâine,
falnici brazi cu coama blândă și picioarele în piatră,
aș trezi din somn cuvinte să răsune-n ceruri toate
și între file aș ascunde chibzuință, nu dreptate…

Plecare

Posted on by

gonepainting

Ai mei pleacă departe,
cu casa în spinare spre soare-răsare aleargă și se pierd în zare –
se întorc acasă,
și au luat cu ei din mine
un bulgăre de dor și amintiri senine cu mări reci, cu munți și plase albastre,
au plecat să urce pe Rarău, să stea pe o bancă suspendată în cer,
fata cu păr negru și un flăcău cu părul rebel…

Și așteaptă la capăt de lume
unde viața înseși e ca o apă care curge,
un semn de sus sau de la apus ca să înoate spre sine,
să facă mielul sloi și la limbă să pună altoi
să se scalde noaptea sub clar de lună –
și am să vin spre voi
când ziua e scurtă și dragostea multă…