Câmpul

Unde am pierdut toamna cu diminețile argintii?

O jumătate de soare descris în acuarelă se prelingea printre frunze
tălpile răvășeau pământul alunecos
buzele sărutau, din nou, cerul meu nesfârșit,
și am adormit acolo sub salcie, departe de timpul care curge
eu și un câmp neatins în culori și schițe de umbre
veșnic tânăr în vise și cuvinte…

Sonnet for a friend

What to scribble when there’s nothing left to say?
only scattered pointers, lines and colon breaks,
happy words I used before are turning meaningless
and the page is blank each time I do confess…

there is this growing fear engulfed in nothingness
wished I had a burning heart like the furnace in the sun
or a heart of clay to mold the passion through my days,
but I’m built from aching flesh and longings in a dream…

climbing on a ladder leading to no end
I must’ve lost the way for looking back I saw no other
only darkness dressing up the feelings I’ve held in
and I asked myself “Oh father where do I begin?

Sonet

Cu degetele înmuiate în sevă pictează noaptea înstelată pe trupu-mi dezgolit,
hrănește-te cu carnea de pe mine
și rupe bulgări din țărână,
stoarce flori de viță peste munții amândoi
să nască iazuri reci când totul e fierbinte;
din palme toarnă stropi de rouă, seara peste ceruri și astăzi peste mine,
paznic pentru buze, gândul de pe urmă,
pune-i pecete de ceară…